România a prezentat o delegație de 17 membri, atât la categoria feminin, cât și la cea de masculin, la Campionatul Mondial de Kendo Ediția a 17-a, din Incheon, Coreea de Sud.
Kendo a devenit o tradiție în România de când primul club a fost înființat în 1990 și a crescut continuu în popularitate, tot mai mulți tineri români grăbindu-se să urmeze calea samurailor, combinând artă marțială, disciplină și sport.
Brașovul a găzduit în mod tradițional mai multe cluburi de kendo de top din țară, astfel încât Dexion a găsit potrivită oprtunitatea de a sprijini acest sport frumos și adeseori trecut cu vederea, ajutând practicanții săi să își încrucișeze săbiile cu cei mai buni din lume.
"În anii precedenți, cei selectați pentru a reprezenta România în competițiile internaționale de kendo trebuiau să acopere toate cheltuielile de călătorie din propriile lor buzunare. Acest lucru a pus o mare presiune asupra practicanților și chiar a împiedicat intrarea în cadrul selecționatei a unor kendoka români talentați. Dexion este una dintre primele companii care sprijină acțiunile concurenților și sperăm că exemplul nostru va fi urmat și de alții ", a declarat Brian Howson, director general al Dexion.
În timpul șederii în Asia, reprezentanții noștri au fost invitațide către Sakai-sensei, antrenorul echipei române, pentru o sesiune de instruire de 3 zile la prestigiosul dojo de kendo al Universității din Tsukuba. Acolo au putut să se antreneze alături de practicanți de top ai acestui sportul din Japonia, care i-au ajutat să își perfecționeze abilitățile.