Nevoile companiei
Preh avea nevoie de soluții avansate de depozitare pentru cele trei depozite interconectate din apropierea localității Brașov, România. Acest centru este compus din laboratoare, zone de producție, birouri, zone tampon și de depozitare pentru materii prime, precum și pentru produse finite.
Zona de arhivare trebuia de asemenea să fie optimizată pentru a economisi spațiul și pentru a oferi acces facil la anumite articole, în același timp restricționând accesul la dosarele confidențiale.
Preh avea nevoie de o soluție de depozitare care să asigure creșterea capacităților logistice în spațiul depozitului existent. De asemenea, avea nevoie de o soluție modulară, care să poată fi reconfigurată ulterior, pe măsura creșterii volumelor.
Soluția Dexion
Preh a colaborat cu Dexion o perioadă îndelungată, în privința soluțiilor de depozitare utilizate, iar acest parteneriat pe termen lung a stat la baza deciziei de a permite companiei Dexion să îmbunătățească capacitățile de depozitare în centrul interconectat de depozitare.
Majoritatea soluțiilor implementate în cele trei depozite ale Preh au fost constituite din sistemul de rafturi statice P90. Laboratorul avea instalate sisteme de rafturi HI280, în timp ce pentru zonele de depozitare erau instalate sisteme de rafturi metalice Premier și sisteme de rafturi pentru depozitarea paleților P90. Pentru zonele tampon, au fost utilizate module de rafturi cu role pentru paleți iar sistemul de ultimă oră de arhivare Bruynzeel Compactus a fost la rândul său implementat, prin aceasta obținându-se o reducere cu 80% a spațiului arhivei.
Soluțiile Dexion expandabile sunt pregătite pentru viitor, având capacitatea de a veni în întâmpinarea unor nevoi comerciale viitoare.
Beneficiile oferite de soluția Dexion:
- Relația de lungă durată avută cu Dexion a făcut ca Dexion să aibă cunoștințe detaliate despre necesitățile companiei Preh.
- Execuția comenzii pentru toate liniile de produse garantată din punctul de vedere al rapidității, eficienței și exactității.
- Nici o întrerupere a volumelor ridicate de produse livrate la nivel global în timpul execuției operațiilor de extindere.
- Atingerea capacității maxime de depozitare în toate cele trei clădiri de depozitare.
- A oferit companiei baza unui lanț de distribuție globală de încredere.
Rezultatul
Continuarea parteneriatului existent cu Dexion a fost un succes. Având cunoștințe detaliate despre specificul activității, Dexion a oferit soluția perfectă pentru nevoile activităților logistice de mare complexitate ale companiei Preh.
Despre Preh
Preh a fost inițial un producător de componente pentru industria radio. Gradual, activitatea firmei s-a transformat exclusiv în producția și furnizarea de componente auto.
Actualmente, compania este un furnizor de top pentru industria producătoare de vehicule, cu o gamă impresionantă de produse, care cuprinde echipamente de comandă a sistemelor de climatizare, sisteme de control pentru șofer, senzori, centrale electronice de comandă și sisteme de fabricație pentru marii producători de autovehicule.
www.preh.com